Despre primul (si singurul) meu accident

Se facea ca aveam vreo 16 ani si mergeam spre casa dupa ce fusesem la o prietena. Asteptam cuminte la o trecere de pietoni, uitandu-ma cand anume exista un gol in sirul de masini care tot curgea lin in josul bulevardului, pentru a nu opri traficul, ci a valorifica o asa-zisa bula a lui. Si iata pauza mulr dorita, si iata o masina la o distanta apreciabila, care pare ca ma vede, care incetineste dar care, in mod cel putin bizar, nu reuseste sa si opreasca la timp, lovindu-ma si proiectandu-ma pe linia de tramvai dintre cele doua sensuri de mers. Cam de la povestea cu posibilitatea intalnirii cu un tramvai s-a intensificat panica si s-au pornit injuraturile. M-am adunat de pe jos, descoperind un arsenal intreg de formule de adresare non-repetitive, legate mult de intregul neam al conducatorului auto, atat viu, cat si defunct. In timp ce evaluam pagubele de sub un strat generos de noroi, constatand ca am blugii rupti si geaca doar murdara, din masina s-a extras o doamna livida, care s-a sprijinit alene de capota acuzand un atac de panica. Si iata-ma consoland-o eu pe ea, cu rolurile inversate ca intr-o piesa de Ionesco, asigurand-o ca nu s-a intamplat mare lucru, ca pana la urma orice accident unde toata lumea e pe picioarele ei e unul bun. Doamna a bagauit ca fix in acelasi loc a facut accident si fratele sau, fapt care demonstreaza inca o data ca mostenirile genetice exista si ca unele drepturi ar putea si ar trebui interzise in functie de ele. Doamna parea ca a facut scoala dand un simplu search pe google cu scoala de soferi Brasov si apoi mergandu-i toate din inertie. M-a intrebat senina cum se procedeaza in acest caz, de parca eu stateam la trecerea de pietoni zilnic, asteptand norocul de a ma lovi cineva. Am decis de comun acord ca e mai bine sa ma duca acasa, hotarare nu foarte inteleapta, avand in vedere priceperea sa la volan, reconfirmata prin doua coliziuni ratate la mustata, ba ca nu se asigurase, ba ca nu vedea bine in oglinzi. 

Am avut un puseu de generozitate, era cu vreo 3 zile inaintea Craciunului, ea avea pe bancheta cadourile pentru copii, asa ca am plecat fiecare pe drumul ei, una cu blugii ceva mai ferfenita decat cealalta, insa amandoua cu o sperietura zdravana la activ.