Raspuns CE – “Autostrada Moldova”

Am primit, din partea Comisarului European pentru Politica Regionala, Corina Cretu, raspunsul la scrisoarea adresata Presedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, in legatura cu autrostrada Targu Mures- Iasi (postarea anterioara).

In esenta, raspunsul ne comunica faptul ca responsabilitatea este exclusiv in curtea Bucurestiului, ca Uniunea Europeana poate finanta pregatirea tehnica si apoi constructia autostrazii, inclusiv dupa 2020, in masura in care autoritatile romane prioritizeaza acest proiect, il includ in lista pentru finantare, si pregatesc, in mod profesionist, partea tehnica pentru a-l face efectiv finantabil si implementabil. Mai aflam ca Ministerul Transporturilor se astepta sa semneze contractele pentru studiile de fezabilitate aferente ‘vara aceasta’ (scrisoarea este datata 24 iulie). Vara a trecut, stiti cumva daca s-a semnat ceva?

In raport cu propriul mandat si rol, scrisoarea Corinei Cretu este factuala si corecta (probabil mentionarea DN 5 ca traversand Moldova este o eroare de redactare). Ramane insa ca o parte dintre intrebarile din scrisoarea initiala au ramas fara raspuns, mai ales sugestia de includere a A8 in Coridorul Rin-Dunare, care traverseaza Romania. Daca va uitati la harta Coridorului, partea Estica contine doua brate care s-ar inchide foarte bine, la fel cum si Vestul este inchis intre Frankfurt si Strasbourg. Iasi-Targu Mures se poate lega si de ramura nordica a coridorului, prin Debrecen-Kosice, si de cea sudica, mai avansata, prin Arad-Budapesta.

Evident ca, raspunzand prin altul, Juncker nu a reactionat la invitatia de a vizita regiunea, si a evitat orice fel de asumare sau implicare in proiect.

Concluzia nu este foarte optimista: suntem pe cont propriu. Doar mobilizarea civica si politica, in primul rand in interiorul Romaniei, ne pot ajuta sa avem autostrada aceasta vreodata. Bruxelles-ul este gata sa ajute cu bani si expertiza, dar nu sa fie catalizator pentru alegerile politice, economice si, in acest caz, sunt eu convins, morale, pe care Romania trebuie sa le faca in interiorul sau.

In link aveti scrisoarea Corinei Cretu in limba engleza, iar in anexa o traducere neoficiala a acesteia.

P.S. Scrisoarea este datata 24 iulie, dar eu am primit-o la sfarsitul lui august. Misterele postei interne din institutiile europene.

Download (PDF)

Download (PDF)


Publicat de Sorin Moisă
Subiect: Romana