Consultare națională mega-acordul comercial Uniunea Europeană – Statele Unite

Comunicat de presă

Europarlamentarul Sorin Moisă, membru al Comisiei de Comerț Internațional a Parlamentului European, lansează un proces național de consultare a actorilor importanți din economia și societatea civilă românească în legătură cu “negocierea secolului”, aflată în curs între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii: Parteneriatul Trans-Atlantic pentru Comerț și Investiții, mai cunoscut sub acronimul englezesc TTIP.

Consultarea va fi un proces foarte amplu, va dura cel puțin până la 16 Octombrie 2015 și va cuprinde următoarele componente:

(1) Peste 900 de firme mari și medii din toate sectoarele economiei românești vor primi în următoarele luni o scrisoare individuală, fiind invitate să precizeze, în detaliu, în ce măsură și în ce fel se confruntă cu dificultăți de acces pe piața americană, cu costuri excesive în aprovizionarea cu produse intermediare din SUA, sau sunt îngrijorate de concurența prezentă sau potențială a produselor americane pe piața românească sau europeană;

(2) Toate marile organizații sindicale, patronale, ale exportatorilor și importatorilor, IMM-urilor, precum și ONG-urile de mediu sau de protecția consumatorilor, vor fi de asemenea contactate pentru a le afla sensibilitățile, opiniile și pozițiile în legătură cu TTIP;

(3) Până la începutul lunii iunie va fi lansat un formular online pentru IMM-uri, în parteneriat cu revista Capital, conținând întrebări detaliate în legătură cu dificultățile legale sau administrative de acces pe piața americană, care ar putea fi rezolvate prin TTIP;

(4) In funcție de consistența răspunsurilor și interesul companiilor sau altor actori din societatea civilă, la biroul din București al eurodeputatului Moisă se vor organiza seminarii și dezbateri pe domenii de interes: IT, energie, auto, proprietate intelectuală, mediu, agricultură, cazul pro sau anti- TTIP, etc.

(5) Pe data de 16 Octombrie 2015 va avea loc la București o conferință la nivel înalt dedicată TTIP, cu participarea, confirmată, a Comisarului pentru Comerț al Uniunii Europene, doamna Cecilia Malmström, a Ambasadorului Statelor Unite la Uniunea Europeana, domnul Anthony Luzzatto Gardner, a Negociatorului Șef al Uniunii Europene, domnul Ignacio Garcia Bercero, a unor lideri și actori cheie din România, Europa și Statele Unite.

Consultarea se va materializa în documente de sinteză sectoriale și, la final, într-un document național.

“Voi înmâna documentele Comisarului pentru Comerț Cecilia Malmström, cu care lucrez îndeaproape, și le voi susține în contactele cu negociatorii și oficiali cheie din Uniunea Europeană și Statele Unite. Sunt încrezător ca voi putea transforma capitalul relațional și de încredere cu colegii europeni și partenerii americani în acces și beneficii tangibile pentru industria și economia românească”, a declarat europarlamentarul român.

“Este un proiect esențial al acestui mandat, strict nepartizan, o încercare de depășire prin fapte, arătând că se poate, a sentimentului de derizoriu, abandon și marginalitate care uneori caracterizează în mod eronat România. Nu doar România oficială, ci și România firmelor, sindicatelor și ONG-urilor poate participa direct la un proiect global, de importanță vitală pentru Occident”, a spus Moisă.

“Nu în ultimul rând, vreau ca această consultare să fie deschisă tuturor celor interesați, aștept toate vocile critice sau opuse TTIP, câtă vreme putem discuta cu deschidere și bună credință”, a adăugat acesta.

Context:

Negocierea TTIP a început în iulie 2013 și are loc între Comisia Europeană și un departament specializat al administrației americane subordonat direct Președintelui SUA. Șefii politici direcți sunt Comisarul Cecilia Malmström pe partea europeană și Michael Froman, Reprezentantul pentru Comerț al SUA, de partea americană. Negociatorii Șefi sunt în subordinea acestora din urmă: Ignacio Garcia Bercero (spaniol) pentru Europa, Dan Mullaney pentru SUA. Mizele sunt gigantice pentru că negocierea aduce într-o zonă de liber schimb primele două economii ale lumii: 25.1% din PIB-ul global și 17% din comerțul mondial (UE), respectiv 21.6% din PIB si 13.4% din comerțul mondial (SUA).

O serie întreagă de studii arată că încheierea unui acord ar aduce beneficii substanțiale ambelor părți. Există și studii care arată pierderi de ambele părți, însă acestea sunt puternic contestate din punct de vedere metodologic. Studiul folosit de Comisia Europeană pentru a analiza impactul negocierii arată un plus de aproape 0.5% la PIB-ul european pentru un TTIP ‘ambițios’, echivalent cu 120 de miliarde de euro anual, odată ce TTIP va fi pe deplin pus în aplicare. Studiul Comisiei Europene nu detaliază însă câștigurile de PIB pe state membre individuale.

Pentru Romania exista două studii care arată un câștig de PIB de 0.26% (Cernat si Lakatos, în curs de publicare), respectiv între 0.38% și un gigantic 3.9% (IFO 2014), în funcție de amploarea liberalizării și metodologia utilizată.

Niciun studiu nu captează însă în detaliu, cel puțin public, creșteri sau scăderi sectoriale de PIB la nivel național. In plus, niciun model economic nu poate anticipa imaginația și creativitatea companiilor de a inova și profita de noi oportunități comerciale precum cele oferite de TTIP. Consultarea de față încearcă, printre altele, să identifice direct de la firmele (potențial) exportatoare sau importatoare din Romania ce bariere și dificultăți întâmpina pe piața americană, pentru a încerca eliminarea acestora prin intermediul negocierilor comerciale în curs.

Comerțul României cu Statele Unite a fost în 2011 de 3.2 miliarde de dolari, cu un excedent pentru România de peste 900 de milioane de dolari. Interesant, pe primele locuri la export sunt mașinile unelte (peste 400 de milioane de dolari), urmate de produse chimice (peste 330 de milioane), produse din metal (220 de milioane), servicii de comunicații, construcții, servicii financiare, electronice. Exporturile agricole sunt neglijabile. (Sursa: baza de date GTAP pt 2011, citată de Cernat și Lakatos).

După intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul European este egalul Consiliului de miniștri al UE în materie de acorduri de comerț ale UE, aprobarea Parlamentului fiind obligatorie pentru intrarea în vigoare a oricărui tratat comercial. Sorin Moisă este membru al Comisiei de Comerț Internațional a Parlamentului European, care exercită controlul politic asupra Comisiei Europene in materie de comerț exterior european si propune adoptarea sau respingerea de către Parlamentul European a tratatelor de comerț încheiate de Uniunea Europeana. In practică, pentru a evita respingerea, Parlamentul stabilește cu anticipație ce criterii trebuie sa respecte un acord pentru a fi acceptabil, si cere Comisiei respectarea acestora. Sorin Moisă urmărește îndeaproape negocierile cu America de Nord (SUA, Canada, Mexic), precum și celelalte mari negocieri comerciale ale UE.


Publicat de Sorin Moisă
Subiect: TTIP
Etichete: COMUNICAT DE PRESĂ